Vorbim adeseori în tradiţia noastră despre nembutsu ca fiind expresia recunoştinţei pentru faptul că suntem asiguraţi de naşterea în Tărâmul Pur.
Este corect iar Maestrul Rennyo a accentuat în mod special acest aspect în Scrisorile sale pentru a preveni înţelegerea greşită conform căreia nembutsu ar fi o altă practică bazată pe puterea personală, spre exemplu, cu cât mai des ori mai bine recităm Numele, cu atât mai multe şanse avem să ne naştem în Tărâmul Pur.
Însă în acelaşi timp cu exprimarea recunoştinţei, nembutsu este şi expresia credinţei, acest lucru Maestrul Rennyo explicându-l în cuvinte de genul: “recitarea Numelui ce apare din credinţa adevărată” în Rennyo Shonin Goichidaiki Kikigaki.
Ambele aspecte, nembutsu ca expresie a recunoştinţei şi nembutsu ca expresie a credinţei apar atât în textele lui Rennyo cât şi ale lui Shinran.
“Namo” din “Namo Amida Butsu”, înseamnă “omagiu/slavă lui”, ceea ce exprimă recunoştinţa, dar şi “mă refugiez în”, ceea ce exprimă credinţa (shinjin).
Este logic faptul că din moment ce cred în Buddha Amida, fiind convins că Legământul său Principal este adevărat şi demn de încredere, sunt capabil să simt recunoştinţă.
Acesta este motivul pentru care întotdeauna explic nembutsu ca expresia naturală a credinţei şi recunoştinţei.
Este natural pentru că nu este impus de voinţa sau puterea mea şi nici creat de mine însumi. Este natural pentru că în realitate atât credinţa (shinjin), cât şi rostirea Numelui (nembutsu) vin de la Amida[1].
Este chemarea mamei noastre, Amida Buddha, căreia noi, copii ei pierduţi pe străzile periculoase ale samsarei, îi răspundem imediat. Datorită puterii de chemare a mamei şi a iubirii ei, copilul este capabil să răspundă: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu.
Există însă şi o altă problemă în legătură cu nembutsu care dă unora dureri de cap.
Câteodată spunem nembutsu mai des iar altă dată mai rar. Nu există însă nici o problemă. Nu vă faceţi griji. Numărul nu este important.
Credinţa nu creşte sau descreşte pentru că recităm Numele mai mult sau mai puţin, la fel cum recunoştinţa pentru mama noastră fizică nu creşte sau descreşte pentru că spunem “te iubesc, mulţumesc pentru tot” mai des ori mai rar.
Recunoştinţa şi credinţa în mama ta este acolo, în inima ta, indiferent de câte ori o exprimi verbal sau mental.
Dacă îmi permiteţi o altă comparaţie pe care am mai folosit-o odată – nu întotdeauna suntem conştienţi de respiraţie, însă asta nu înseamnă că ea nu există. Uneori o simţim mai bine când, spre exemplu, suntem fascinaţi de aerul curat al muntelui sau al unei dimineţi frumoase, în timp ce alteori suntem prea grăbiţi şi ocupaţi în viaţa de fiecare zi pentru a ne concentra asupra ei.
Dar respiraţia este şi a fost mereu acolo, de când te-ai născut, fiind parte din tine, doar că nu o exprimi conştient în fiecare minut.
Acelaşi lucru este valabil şi în cazul credinţei şi al recitării Numelui. Credinţa este acolo, în interiorul tău, din clipa când te-ai refugiat pentru prima oară în Amida şi ai renăscut ca un om credincios. Indiferent ce faci în viaţa de fiecare zi, mânânci, dormi, te duci la wc, eşti cu iubita sau iubitul tău, eşti fericit sau trist, treaz sau beat, credinţa este acolo şi nu poate fi distrusă (odată ce a fost primită) de nimic, nici măcar de cele mai grele patimi ale tale. Din când în când exprimi verbal sau în minte această credinţă şi recunoştinţă faţă de Amida, spunând: Namo Amida Bu, Namo Amida Bu…
Aşadar, nu îţi face griji pentru nimic, relaxează-te şi recită nembutsul credinţei şi al recunoştinţei de câte ori vrei. Amida nu ţine evidenţa rostirilor tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu