sâmbătă, 21 martie 2015

Două întrebări despre natura de Buddha şi Samsara


Am primit aceste două întrebări de la cititori, în legătură cu articolele precedente, "Câteva explicaţii buddhiste despre originea şi existenţa universului" şi "Buddha nu a recunoscut existenţa unui zeu suprem şi creator al lumii". Vă invit să studiaţi cu atenţie atât articolele, cât şi răspunsurile:

Întrebarea 1: “De unde provine natura de Buddha?”
Întrebarea 2: “Când a început Samsara, adică procesul de auto-iluzionare şi suferinţa fiinţelor?”

Răspuns:
În primul rând, indiferent cât de mult ar încerca un Buddha să ne explice esenţa universului samsaric, natura de Buddha, Nirvana etc, atât timp cât suntem fiinţe neiluminate, cu capacităţi mentale şi spirituale reduse, nu avem cum să le înţelegem cu adevărat. De aceea, Buddha ne-a oferit doar câteva indicii (precum cele prezentate de mine în ultimul articol), însă nu avea cum să ne prezinte tot ceea ce am dori să ştim iar asta nu din cauză că El însuşi nu le ştie, ci repet, pentru că noi nu avem maturitatea spirituală pentru a înţelege mai mult. Să ne imaginăm doar că am încerca să explicăm o teorie de chimie sau fizică unui bebeluş :) – nu am face asta pentru că nu ştim, ci pentru că bebeluşul nu ar avea cum să o înţeleagă la nivelul la care se află acum. În acelaşi fel, creierul nostru sau ceea ce numim “minte” nu poate procesa înţelepciunea unui Buddha. Aşadar, numai după atingerea Buddheităţii vom înţelege cu adevărat totul despre natura de Buddha şi Samsara iar întrebările noastre vor primi răspuns, ori mai bine zis, nu vom mai avea nici o întrebare deoarece acolo unde nu există ignoranţă, nu există nici întrebări. :)
Din acest motiv, Buddha a insistat că aici şi acum trebuie să ne concentrăm pe Cale, pe atingerea Nirvanei şi evadarea din suferinţele samsarice, la fel cum un om rănit de o săgeată otrăvită va încerca să scoată mai întâi săgeata şi nu să piardă vremea cu întrebări de genul, “cărei specii de pasăre aparţineau penele săgeţii” sau “din ce fel de lemn a fost făcută aceasta”?

Mintea neiluminată a oamenilor este limitată şi dualistă, de aceea are tendinţa de a gândi în termeni de început şi sfârşit. Dar acest “început şi sfârşit” nu sunt decât categorii mentale şi nimic mai mult. Uneori ele sunt utile, mai ales în chestiuni legate de viaţa de fiecare zi, dar când încercăm să le folosim pentru a înţelege natura universului samsaric, Nirvana sau natura de Buddha, nu mai sunt deloc utile, ci devin obstacole. Astfel, pentru că nu putem depăşi dualitatea, este imposibil pentru noi să concepem ceva fără început şi sfârşit. De fapt, mintea omenească îşi doreşte foarte mult să fi existat un început, deoarece asta îi oferă un sentiment de securitate, stabilitate şi o senzaţie de falsă înţelegere care de fapt, nu e decât o simplă conceptualizare iar nu cunoaştere autentică. Pentru că mintea noastră funcţionează în termeni de “început şi sfârşit”, i se pare sigur să accepte aşa zisa existenţă a unui zeu creator şi de aceea, pentru mulţi oameni, problema nu este dacă există sau nu un creator al lumii, ci mai degrabă, “trebuie să existe un creator”. De aceea, vor face tot ce le stă în putinţă să se agaţe de acest concept.

Revenind însă la natura de Buddha şi Nirvana, Buddha folosea uneori descrieri afirmative iar alteori negaţioniste[1] ale acesteia,  pentru a ne face să tânjim după libertate şi atingerea stării respective şi deci, pentru a ne da un punct de pornire, dar cu toate acestea, a menţionat foarte clar faptul că, până la urmă, “Nirvana este dincolo de orice conceptualizare”.  Motivul pentru care a spus acest lucru este de a ne ajuta să înţelegem că nu o putem integra în nici un fel de categorie mentală. Aşadar, fără să intrăm în detalii dificil de înţeles cu mintea noastră limitată, Nirvana sau natura de Buddha este starea de adevărată libertate, în timp ce Samsara este starea de sclavie şi prizonierat în naştere şi moarte. A fi liber sau a nu fi liber, versus a fi un Buddha sau a fi neiluminat şi ne-trezit. Nici un zeu nu a creat această stare de sclavie samsarică împreună cu miriadele ei de tărâmuri (aşa cum am explicat în ultimul meu articol), la fel cum nici un zeu nu a creat starea de libertate adevărată sau Nirvana. Fiind necreate, starea de Nirvana ori natura de Buddha nu au nici început şi nici sfârşit şi de aceea, nu putem spune despre ea că provine de aici sau de acolo. Numai despre existenţele karmice putem afirma că sunt create mereu şi mereu de fiinţele neiluminate şi auto-iluzionate. Iar în ceea ce priveşte a doua chestiune –  “când a început procesul de auto-iluzionare şi suferinţa fiinţelor” sau cu alte cuvinte, „când a început Samsara?”  – aceasta este o întrebare pusă în vis de o fiinţă adormită (neiluminată) care foloseşte categorii ce aparţin visului (Samsarei) şi cu o minte ce nu cunoaşte libertatea şi Trezia şi care va putea primi un răspuns abia după Trezire (Buddheitate/Nirvana) sau mai degrabă, toate întrebările de acest gen vor dispărea de la sine după Trezire.

În momentul în care atingem adevărata libertate sau Trezirea din visul samsaric (cuvântul „Buddha” înseamnă „Trezitul”), nu mai există nici un fel de Samsara pentru noi. Situaţia este similară cu trezirea de dimineaţă când înţelegem că visul din noaptea respectivă nu era decât un vis, în timp ce starea de trezire  (sau natura de Buddha) a fost întotdeauna singura realitate. Aceasta înseamnă că visul a fost creat de noi înşine, mai precis de propria ignoranţă şi de emoţiile karmice, în timp ce starea de trezie (Buddheitatea/Nirvana) fiind mereu acolo, nu a fost creată de nimic[2]. Ceea ce este mereu acolo, necreat şi neschimbat este Realitatea Trezirii sau natura de Buddha. Aşa cum spunea Bodhisattva Nagarjuna, primul Patriarh Jodo Shinshu:

“Nu există nici o realitate în vis dar cu toate acestea credem că lucrurile văzute acolo sunt reale. După ce ne trezim [devenim Buddhaşi/atingem Buddheitatea/Nirvana], recunoaştem falsitatea visului şi râdem de noi înşine. La fel, cel ce doarme profund în somnul sclaviei samsarice se agaţă de lucrurile care nu există  dar când a descoperit Calea şi a atins Iluminarea  înţelege că nu aceea este realitatea adevărată şi râde de el însuşi”.


Articole recomandate:








[1] Adică Nirvana este fericire necreată, beatitudine supremă (descriere afirmativă) sau Nirvana este stingerea patimilor, absenţa suferinţei (descriere negaţionistă) etc.
[2] Singurele create sunt iluziile şi efectele lor.


Niciun comentariu:

Cărţi prin poştă (distributie persoane private si biblioteci)

1. Toti cei care doresc sa primeasca acasa, pliante, carti, reviste, cd-uri si alte materiale informative pe care Amidaji şi Tariki Dojo Bucureşti le distribuie gratuit, pot trimite prin e-mail (josho_adrian@yahoo.com) adresa lor postala cu mentiunea "distributie gratuita".
Noi carti va vor fi trimise automat la fiecare noua aparitie editoriala, la adresa indicata de dumneavoastra, pana cand ma veti anunta ca nu mai doriti sa le primiti. Este o ocazie unica de a studia invatatura traditiei noastre, fara nici o cheltuiala din partea dv. Taxele postale sunt suportate de centrele mai sus amintite și de colaboratorii acestora, insa orice donatie este binevenita.

2. De asemenea, caut voluntari pentru intermediere donatii catre bibliotecile din tara. Daca doriti sa ma ajutati in efortul meu de a dona carti buddhiste tuturor bibliotecilor publice, contactati-ma pe adresa de mai sus. Nu este greu, trebuie doar sa faceti un drum pana la biblioteca din orasul vostru si sa lasati acolo niste exemplare trimise de mine.

Iata cateva din titlurile noastre in limba romana:

- CREDINTA SI NEMBUTSU IN BUDDHISMUL JODO SHINSHU, de Josho Adrian Cirlea
- ADEVĂRATA ÎNVĂȚĂTURĂ DESPRE BUDDHA AMIDA ȘI TĂRÂMUL PUR, de Josho Adrian Cirlea
- CALEA ACCEPTARII - COMENTARIU LA TANNISHO, de Josho Adrian Cirlea
- CELE 48 LEGĂMINTE ALE LUI BUDDHA AMIDA, de Josho Adrian Cirlea


- TEXTE CLASICE precum Tannisho (Plangere impotriva abaterilor de la adevaratul shinjin), Mattosho (Scrisorile Maestrului Shinran), Gobunsho (Scrisorile Maestrului Rennyo), Mica Sutra despre Buddha Amida, rostita de Buddha Shakyamuni
- Hrana Bodhisattvasilor (texte buddhiste clasice despre abtinerea de la carne) de Shabkar Tsogdruk Rangdrol

Video Of Day

Persoane interesate